Pasiune Forever
vanzari@pasiuneforever.ro (+40) 0744.993.778
Cappadocia altfel - Pamantul frumosilor cai
Cappadocia altfel - Pamantul frumosilor cai
Cappadocia altfel - Pamantul frumosilor cai
Cappadocia altfel - Pamantul frumosilor cai
 
email oferta
printeaza oferta

Cappadocia altfel - Pamantul frumosilor cai

Pret: de la 320 Euro/persoana

NOU !!! CAPPADOCIA ALTFEL

PAMANTUL  FRUMOSILOR  CAI
 

Perioada : 20.08. - 27.08.2020
 
 
ZIUA I. Joi 20.08. Intalnire cu grupul la ora 04.00 la aeroport Otopeni - decolare spre Antalya ora 07 :00. Transfer la hotel si cazare. Timp liber : plaja, baie, cumparaturi. Optional : tur pietonal in Antalya si croaziera pe Marea Mediterana : 20 EUR / persoana. Pamfilia antica a avut drept capitala Antalya - Attaleia intemeiata de regele Pergamonului Attalus al II-lea la jumatatea secolului al doilea i.Hr. si oferita,ca de altfel, intregul Regat al Pergamonului, romanilor. Putine vestigii au mai ramas din vechea cetate greco-romana, stapanita de bizantini, apoi de selgiucizi incepand cu secolul al 13-lea si de la acestia cucerita de otomani. Zidurile, Turnul cu Ceas, Turnul Hidirlik, Poarta lui Adrian - construita in 130 d.Hr. cu ocazia vizitei imparatului in Pamfilia, ne incanta privirea si sunt dovada importantei Antalyei. Simbolul orasului este Minaretul Canelat, de la inceputul sec. XIII este cel mai vechi monument selgiucid, alaturi de Moscheea Veche. Din Portul Kaleici - in care ajungem strabatand bazarul traditional - pornim in croaziera  pe Marea Mediterana, pana la marea cascada a Raului Duden.
                                                                                                                                                          Cazare Antalya - Hotel 4*
 
ZIUA II. Vineri 21.08. Mic dejun. Plecare pe tarmul Marii Mediterane catre Mersin. Marea Alba - asa numeau romanii Mediterana - este strajuita de Muntii Taurus, ceea ce face si mai spectaculoasa zona litorala; numele a fost adoptat si de otomani, dar au preferat sa ii spuna, asa cum o stim azi “ Coasta Turcoaz “. Fostele sate de pescuit au devenit statiuni de renume: Antalya - cea mai mare, Kemer, Belek, Side, Alanya, in care isi petrec vacantele peste o treime din turistii care viziteaza Turcia. Alanya ne impresioneaza prin zidurile cetatii selgiucizilor din sec. XIII, inconjurata pe 3 parti de mare, iar spre uscat de Muntii Taurus. Castelul din varf construit de pirati in sec. II i.H; Marc Antoniu a prezentat zona Cleopatrei care si-a reconstruit aici flota, dar a si exportat lemn. Simbolul Alanyiei este Turnul Rosu din port, azi gazduind Muzeul Etnografic. Anamur este orasul fondat de hititi prin 1200 i.Hr. Punctul sudic al Anatoliei este Castelul Anamur:  Mamure Kalesi - ridicat de Sultanul Imperiului Selgiucid Alaeddin Keykubat I, cu 36 de trunuri intacte, este printre cele mai bine conservate fortarete din Turcia. Mersin este orasul - port care face parte din zona metropolitana Adana - Mersin; desi, 23 de civilizatii s-au succedat in acest loc, orasul nu are vestigii antice remarcabile.          
                                                                                                                                  Cazare Mersin - Hotel 3*/4*
 
ZIUA III.  Sambata 22.08. Mic dejun. Plecare spre Tarsus, orasul a carei fondare este necunoscuta, dar legendele spun ca a fost gasit de Set, fiul lui Adam sau istoricul Strabo afirmă că Tarsul a fost fondat de oameni din Argos,  care explorau această coastă. O altă legendă afirmă că Bellerophon a căzut de pe calul său inaripat Pegasus și a aterizat aici, rănindu-și piciorul și astfel orașul a fost numit tar-sos ( talpa piciorului ); aici este si locul in care Cleopatra l-a intalnit si sedus pe Marc Antoniu. Faptele Apostolilor ne relateaza ca in Tarsus s-a nascut Saul, devenit Apostolul Pavel dupa intalnirea cu Hristos, 14 din cele 27 de carti ale Noului Testament fiind-i atribuite lui Pavel. Cele trei calatorii misionare de propavaduire a crestinismului, pe tarmurile estic, sudic al Mediteranei, in jurul Greciei, la Ierusalim si pana in Spania, fac din Pavel unul dintre cei mai importantanti apostoli. Muzeul memorial Sf. Paul din Tars, dateaza de la jumatatea sec. XIX, considerat biserica ortodoxa - nu este activa, decat uneori la sarbatorile de Paste si Craciun. Intram in atmosfera Cappadociei, la Göreme - UNESCO, un orasel situat intr-o vale plina de magie naturala, unde atractia principala este Muzeul in aer liber cu o multime de biserici sapate in stanca:  Manastirea cu sase nivele, Biserica Marului - sec. XII , Biserica Sf. Barbara, Biserica Sarpelui, Biserica Intunecata - sec. XI; Biserica Sandalei, Biserica Cataramei.
                                                                                                                                                          Cazare Cappadocia - Hotel 3*/4*
 
ZIUA IV. Duminica 23.08. Mic dejun. Plecare in program turistic explorand peisajul inedit al Cappadocciei format in urma numeroaselor eruptii care au depus straturi de tuf vulcanic, cenusa si lava timp de milenii, cu hornurile sale de poveste terminate cu “ palariile “ tuguiate sub forma unor imense ciuperci, un peisaj care intrece orice imaginatie - Valea Calugarilor - Valea Zanelor. Ürgüp cu case vechi, albe, in stil grecesc, o stanca alba zimtuita presarata de grote facute de mana omului. Zelve - un adevarat muzeu in aer liber plin de hornuri ca-n povesti si biserici; Avanos - un oras vechi si frumos, plin de magazine. Optional excursie la Kayseri - Cezareea Cappadociei, asa cum a numit-o ultimul rege al Capadociei;  aflata la răscruce de drumuri comerciale de la Sinope la Eufrat și pe Drumul Regal Persan, Cezareea se dezvolta si este numita capitala provinciei romane Cilicia. In primul mileniu Cezareea Cappadociei a devenit un important centru al creștinătății, fiind este locul de naștere al Sf. Vasile cel Mare - episcop al Cezareei Capadociei și al fratelui acestuia, Sf. Grigorie al Nissei. Titlul de Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei este un titlu onorific acordat de Patriarhia Ecumenică unor episcopi, in semn de cinstire deosebită. A fost acordat pentru prima dată mitropolitului Ungrovlahiei Grigorie al II-lea de la Colțea in anul 1776 și este purtat din 1925 de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Citadela Kayseri, construita din bazalt negru in secolul al VI-lea de imparatul roman Iustinian si renovata mai apoi in secolul al XIII-lea de sultanul selgiucid Alaeddin Keykubat I, este una dintre cele mai impresionante fortificatii ale acestui oras important. Nu intampltator citadela a fost reconstruita de-a lungul anilor, prima oara de Keykubat I, iar apoi de sultanul otoman Mehmet Cuceritorul, undeva prin secolul al XV-lea, aceste fortificatii jucand un rol crucial in apararea orasului. Optional, Seara festiva la care va invitam, cu muzica si program artistic specific zonei, care include : transfer, show, aperitiv, bauturile racoritoare si bauturile alcoolice locale (nelimitat).
                                                                                                                                                                   Cazare Cappadocia - Hotel 3*/4*
                                                                 
ZIUA V. Luni 24.08. Mic dejun. Vizitarea celui mai mare oras subteran - Kaymakli - loc de refugiu al locuitorilor Cappadociei si al primilor crestini, unde in jurul tunelurilor care se intind pe 8 de nivele sub pamant, oamenii au amenajat dormitoare, bucatarii, sali de masa, capele de rugaciune, cosuri de ventilatie, staul pentru animale, depozite pentru hrana si vin - pregatit aici. Plecare spre Konya - vechea capitala a sultanului selgiucid, patria dervisilor rotitori - a VII-a capitala provinciala ca marime din Turcia, care cunoaste o dezvoltare rapida. Un oras conservator unde nu se consuma alcool in public, iar femeile umbla cu capul acoperit. Se viziteaza Muzeul Melvana dedicat lui Celaleddin Rumi, cel mai mare poet mistic persan, ai carui discipoli se considera dervisi.                                                                                                                                                       Cazare - Konya Hotel 3*/4*
 
ZIUA VI. Marti 25.08. Mic dejun. Plecare spre Antalya, un drum spectaculos care traverseaza Muntii Taurus, lantul care desparte Podisul Anatolian de Riviera Mediteranei. Popas la cascada Raului Manavgat,  unde putem savura dorduma inghetatata traditionala turceasca. Ne continuam calatoria catre Side - rodie in vechea limba anatoliana; admiram - exterior Amfiteatrul Roman - 25.000 de locuri, vechile bai romane, amenajate ca muzeu al acestor vestigii - cu multe statui de zeitati pagane decapitate de noii crestini connvertiti, entuziamati de discursul de orator al Sf. Apostol Pavel;  strabatand strada comerciala ajungem la coloanele care au apartinut Templului dedicat lui Appolo. Aspendos, datand din sec. al II- lea d. Hr. este  unul dintre cele mai bine conservate amfitatre romane - 15.000 locuri, utilizat anual in iulie pentru Festivalul International de Opera si Balet.
 
                                                                                                                                                                    Cazare Antalya - Hotel 3*/4*                   
                                                  
ZIUA VII. Miercuri 26.08. Mic dejun. Timp liber in Antalya sau optional excursie la Demre ( Myra ) - Kekova. Myra, intemeiata in sec. al V-lea i. Hr, a fost unul din principalele orase din Licia si acest loc fiind vizitat de Sf. Apostol Pavel. Biserica bizantina din Mira este locul in care Sf. Nicolae a fost episcop. Sarbatorit in fiecare an pe 06 decembrie, cand se umplu ghetele copiilor cu daruri, Sf. Nicolae a devenit patronul pentru parti ale Greciei si Rusiei. Ruinele mormantului sfantului nu-i mai adapostesc ramasitele, deoarece au fost duse de mercenari la Bazilica San Nicola din Bari - Italia. De-a lungul Insulei Kekova - 4,5 kmp, nelocuita, din vaporul cu podeaua de sticla, se admira ruinele orasului antic Dolchiste, scufundat de un cutremur in sec. al II-lea, apoi refacut in perioada bizantina si distrus de arabi.                                                                                                                          
                                                                                                                                                           Cazare Antalya - Hotel 3*/4*
 
ZIUA VIII. Joi 27.08. Mic dejun. Timp liber in Antalya. Transfer la aeroport, pentru zborul catre Bucuresti.                                             
 
Pret:   320 €                          Grup min.: 25 persoane                   Suplim. camera single: 140 €
         + 285 € (bilet avion, taxa aeroport, autocar transfer, ghid local escort)                
 
 
Pretul include: - transport avion Bucuresti - Antalya - Bucuresti; - taxa aeroport; - 7 nopti cazare hotel 3*/4* cu mic dejun; - 2 cine in Cappadocia; - transport autocar pe tot parcursul programului (transfer aeroport - hotel - aeroport; vizitele (cuprinse in program); - ghid local insotitor pe tot parcursul excursiei; - ghid roman din partea agentiei.       
 
Pretul NU include: - intrarile la obiectivele turistice; - ghizi locali la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale); - alte taxe si cheltuieli personale; - programe optionale (grup minim 20 persoane); - asigurare STORNO (recomandata - se achita o data cu achitarea avensului; se elibereaza in agentie); - asigurarea medicala de calatorie (obligatorie pe teritoriul Turciei) - se elibereaza in agentie.
 
Acte necesare : Pasaport valabil minim 6 luni de la data intoarcerii.
Pentru copiii minori neinsotiti de ambii parinti este necesar acordul notarial legalizat al parintilor si cazier judiciar pentru insotitor (in cazul in care insotitorul nu este unul dintre parinti).
 
 
Nota :

Penalizari in caz de retragere : 10% din pachetul de servicii daca retragerea se face cu mai mult de  30 de zile inaintea plecarii ; - 25% din pachetul de servicii daca renuntarea se face cu 30 - 25 zile inaintea plecarii ; - 50% din pachetul de servicii daca renuntarea se face intre 24 si 20 zile inaintea plecarii ; - 100% daca renuntarea se face cu mai putin de 20 zile inaintea plecarii.
In caz de neconstituire a grupului minim, pretul excursiei se recalculeaza , in functie de numarul de participanti.
Clasificarea hotelurilor este raportata la normele metodologice din fiecare tara si nu corespunde cu metodologia clasificarii din Romania.
Repartizarea camerelor se face de catre receptia hotelului in functie de disponibilitatea momentului.
Ocuparea locurilor in autocar se face in ordinea inscrierii.
Prezentul program constituie act aditional la contractul de comercializare cu turistul.
Polita eliberata de OMNIASIG - seria I nr 52233

Rezerva Online

Va rugam sa completati formularul alaturat pentru a face o rezervare.
Nume*:
Email*:
Telefon:
Oras:
Numar Adulti:*
Numar Copii:
Mesaj*:
Introdu codul*:
Introdu codul de securitate
Va multumim,
Pasiune Forever
Newsletter
Last minute, reduceri, early booking. Aboneaza-te la newsletter si primesti cele mai bune preturi si oferte direct in cutia ta postala.
Deruleaza